Dragă Giulia,

M-am gândit, copil îmbrăcat complet în roz, să-i dau scrisoarea asta lu mă-ta și când vei fi relativ conștientă de tine, de condiția și existența ta și a celorlalți, să o citești astfel încât întâlnirea noastră să nu fie fără sens. Acum, datorită acestor câteva rânduri, eu cel puțin nu voi uita de tine și astfel tu nu vei fi un simplu personaj de care am dat în viață. Probabil lecția fundamentală pe care ar trebui toți s-a avem în minte tot timpul este: nimic nou sub soare și nu trece indiferent prin viață, ține minte cum ai fost tu, cum ai vrut să fii și cum ești de fapt.

Acum ești un copil răsfățat, gras, cu o mamă cretină. Abia ai învățat să emrgi și deja știi să mănânci hamburgeri, chipsuri, bomboane pe băț, biscuiți cu cioco etc. Mă-ta are o întreagă pungă de junk food și tu mănânci de toate. Ar trebui să vezi cum îți sclipesc ochii când auzi foșnetul pungii. Rezultatul e unul simplu: ești o fetiță grasă, care riscă ca la 7-8 ani să fie obeză. Nu mă gândesc decât la Super size me. Am vrut să-l recomand mamei tale cu țâțe imense, dar mi-e greu să cred că are acces la internet.

Hai să prezint, totuși, restul personajelor fantastice din compartiment:

            1. o tanti foarte realistă, tristă (chiar în depresie) cu o bluză, geantă și palton roșu, grăsuță (nu mai are cum să dea jos la 45 de ani), cu o pungă mare de mcdonalds luată din gară din bucurești (compensație: bea lipton ice tea). N-o prea interesează subiectul tău. Până la urmă ești un extra inconfortabil în compartimentul nostru. Își zâmbește fals de parcă ești drăguță, dar să știi că e doar o politețe. Se uită doar pe geam și când o atingi pe genunchi se uită la tine, zâmbind chinuitor. A mers 9 ore uitându-se pe geam și ieșind din când în când pe coridor ca să vorbească la telefon. Răspunde frumos la oricine se bagă în seamă cu ea, dar nu-i pasă.

          2. o babă overweight care se înghesuie pe scaunul prea mic ca să îi acomodeze dosul. Bea apă (cred că de la robinet) dintr-o sticlă de neumarkt, bidon verde fără etichetă. Se prea poate să nu fie soțu care a supt din ea. Și nici nu ar fi prima dată. Îți zâmbește călduros, chiar te place pentru că îi ajungi până la genunchi. Ar vrea să te țină în brațe. O fi dorul tinereții?? Cui îi pasă? Ție clar nu.

         3. o tipă tânără, cam pe la 22 de ani, care stă și se holbează la tine și nu știe cum să te ia, ce să îți zică. Îi plac copiii, dar nu știe cum să-i abordeze. O judecă mult prea aspru pe mă-ta, cine e ea să zică cum ar trebui să-ți crești copilul? O să vadă și ea cum e. E destul de înțepată, se crede mult prea deșteaptă și superioară celorlalți din compartiment. Nu știe să zică dacă ești frumoasă sau urâtă. Nu ești foarte simpatică, am văzut copii mult mai drăguți (d-ăia gen – îmi vine să te mănânc). Tu ai capul un pic prea mare, ochi imenși și obosiți, și burtă proeminentă. Dar n-ai nicio vină să știi.

         4. mai e și un tip cu noi. Să-l bag și pe el la înghesuială? Contează? Cert e că ți-a plăcut mult de el, genunchiul lui, revista cu mașini, notebookul și telefonul (de fapt, husa de la telefon era mult mai atractivă). A încercat să fie drăguț cu tine, chit că erai cam agasantă, așa că ar trebui să-l apreciem și să nu continuăm alte discuții.

         5. lângă mine stătea una cam bătrână (așa pe la 40 de ani sau mai mult), foarte solarizată, cu cizme (relativ mișto), machiată puternic, vopsită negru. Citea cancan, ronțăia bake rolls cu usturoi și îmi tușea direct în față. Ca să nu mai punem la socoteală faptul că geanta ei de două ori cât capul ocupa jumătate de scaun și buca ei dreaptă jumătate din scaunul meu. Părea să fie o târfuliță întreținută, mai ales că a sunat-o un tip cu care a vorbit în italiană, care a întrebat-o dacă mănâncă pesce. Normale.

Mai e și mă-ta. Pare în regulă, mai puțin că e dusă cu capu – Îți dau un corn cu ciocolată dacă-mi dai o guriță. Și se pupă pe gură. Nu e în regulă, părerea mea. Prea te drăgălește, dragă Giulia. Ți-a mai și dat nume de ștoarfă. Nu te văd prea bine, sincer. Ai băgat atâta zahăr în tine și „suc natural” (Tymbark de portocale – 100% natural) și dup-aia se așteaptă de la tine să te culci… Te leagănă, îți cântă, te ceartă, te amenință, pune capu jos și nu pricep de ce nu vrei să dormi ?!!!!!!!!!!!!!! Fantastic! Ce m-a deranjat la fel de tare ca treaba cu mâncarea foarte sănătoasă pentru un copil de 1 AN e că nu aveai nici măcar o jucărie. Una! Mergi 10 ore cu trenu și nu ai și tu o jucărie. Stai și tragi pe coridor sticla de 2 litri, te joci cu fermoarul… Îngrozitor.

Mersul cu trenul într-un astfel de compartiment nu e ușor. 5 ore se dublează. Să auzi urlete, să te înghesui pe scaune, să stai în căldură excesivă și în mirosuri bizare, adevărat e naturelle la noi cu cfr-ul. Sunt convinsă că se putea și mai rău. Adică, am călătorit și mai rău. Și nu sunt singura. Cât despre Craiova…. nu are sens să intru în detalii acum, pentru mai multe informații puteți consulta inclusiv Gazeta de Sud – cotidianul oltenilor de pretutindeni.  

citeam foarte zelos
sunt un om (oriental)
- pasiv umil contemplativ -
și un om (grec)
- orgolios central dinamic -

alertă
mai în alertă
tot în alertă

în raport cu adevărul
doar o etapă cu limitele ei
făceam un tabel
(numiți-l cum vreți)
cu aceleași dimensiuni
cu tripartiția sufletului
are cineva telefon cu google

departe
mai departe
tot mai departe

catastrofă (tot de la greci e)
în subterana noastră e o lume larvară tenebroasă irațională
pentru orientali tema asta nici nu există

ne-am născut perfecți. am respirat perfect. acum gâfâim. uite vorbesc de juma de minut și acum mă sufoc. panică că nu-ți duci respirația până la capăt. ia o pungă de hârtie și respiră în pungă. concentrează-te. învățați să respirați. din abdomen.

contaminare. sinistrotecă.

subuman, ă, subumani, -e, adj. Care se află în stadiu animalic; fig. pe treaptă evolutivă inferioară. Sub- + uman (după engl. subhuman)

în facultate aveam niște colege care intraseră, evident, cu niște medii fantastice (pe primele locuri clar) și care pur și simplu nu aveau ce căuta la litere… în primul rând pe motiv că nu cunoșteau limba la care erau înscrise (în cazul de față – engleză). Sunt convinsă că există nenumărate exemple, eu le zic doar pe alea la care am fost martoră… Subumanii noștri îmi aduceau aminte și de profa de engleză din liceu care era o bombă de perle umblătoare și-și dădea drumul la câte-o oră că ți-era pur și simplu jenă să o corectezi. Exemple:
- cașcaval (citit exact la fel în engleză)
- we like to do it orally
- close ze room wit ze door
- do you want to eat me
- i see some people that are not here (two thumbs up)
- if you do, you do, if you don’t, you not
- forms of relief (adică forme de relief)

Așa s-a întâmplat și în facultate… Dragele noastre colege mormăiau ceva pe limba lor ca un broatec din baltă și treceau fără nicio dificultate cu note mari (însemnând 8-9, iar asta pentru ele era o tragedie).

Exemple șocante (ca să pricepeți gravitatea situației, mai ales că femeile astea au făcut pedagogie și urmează să predea engleza sau română…aa, și de ce îi numeam subumani):

- one suppon a time
- he make marriage with her
- he go there, he do that
- ti otor (transcriere fonetică românească – adică the author)
- mergem în [iriș] pub
- dă rităr sei det (adică the writer say!! that)

Așa arată viitori noștri profesori, deci imaginați-vă cum vor arăta elevii lor. Ce să ne mai mire? Soluția cea mai eficientă, cred eu, ar fi: admitere ori muncă (la sapă sau să facă o meserie; se caută și asta ne lipsește – oameni cu meserii). Ce atâtea secretare, contabile, consilieri psihoterapeuți… Când îi pui să-ți coase un nasture – pauză. Asta ne trebuie – eu nu văd nicio rușine în asta; la nevoie mă fac și motostivuitorist dacă trebuie. Orice se învață când îți arde stomacul (varianta modernă: orice se-nvață când apare noua colecție la zara).

Eu: Vă rugăm frumos, nu puteţi să schimbaţi muzica că e îngrozitoare ?!
Chelneriţa: Nu, nu sunteţi singurii aici, trei sfert e închiriat şi ei asta vor.
Eu: Dar e inadmisibil aşa ceva. Vă chemaţi pub, ştiţi ce înseamnă pub?
Chelneriţa: Da, dar ei au trei sfert din bar.
Eu: Şi ce dacă, Dumnezeule, vă aflaţi în mijlocul Timişoarei!!
Prietena mea Octavia: Doamnă, nu e normal. Corect era să puneţi naibii un afiş afară să scrieţi pe el fie rezervat, fie manele.
Chelneriţa: Asta e, puteţi să alegeţi să staţi sau…
Eu: Staţi liniştită că plecăm sigur.

Cam aşa cu fantasticele puburi din Timişoara. Se cheamă numa de dragu de a se chema, ce se vinde mai bine are prioritate şi ca de obicei mediocritatea, kitsch-ul sunt pe primele locuri. Enjoy your beer!

Notă – e fantastic de greu să faci un trailer literar pe o asemenea carte. Nu știu încă dacă sunt traumatizată sau pur și simplu am rămas fără cuvinte, în orice caz, fără să vreau, am generalizat întregul poem – O, timpul cel mai mârșav, cel mai rușinos din viața poporului meu – intervalul de la închiderea maganizelor până la răsărit!…

E dimineață – de undeva de deasupra kremlinului se întrezăresc zorii. Camera merge încet și drept spre kremlin. Se aude o uruială. Șuieratul trenului. Se oprește brusc cadrul. Aruncă o sticlă goală pe trotuar. Se merge invers, îndepărtându-ne de kremlin și se oprește într-o intersecție. În dreapta (sau era în stânga?) e intrarea într-o scară de bloc – în locul ferestrei e tristețea nemângâiată a lui kramskoi.

Înaintează spre ușă când se aude iar uruiala trenului. Mai scapă o sticlă goală pe trotuar și se întunecă lent imaginea…

Se aude mersul trenului – tâgâdâm-tâgâdâm – „Cineva mi-a spus cândva că e foarte simplu să mori: că pentru asta trebuie să tragi aer în piept adânc, adânc, cât de adânc posibil, și să scoți afară tot atâta, din adâncul inimii – și atunci îți dai sufletul. Oare să încerc?” Venicika, cel pe care îl vedeți într-un așa-zis compartiment, e beat și merge la Petușki ca în fiecare vineri, la a lui Sulamita. Dacă credeți că a fi beat înseamnă a-ți turna votcă pe gât și a-ți pierde mințile, aveți dreptate pe jumătate, căci el este bețivul metafizic, cum a fost numit de alții, prințul-analist-meditativ, cum s-a numit singur. E invers proporțional – în vreme ce-și pierde mințile, își întărește sufletul, iar pentru el asta înseamnă un gram mai aproape de Dumnezeu.

E greu să scrii despre Moscova-Petușki, e greu să spui ce se-ntâmplă cu Venea, despre călătoria lui spre rai, despre beție, despre singurătate absolută, despre tristețe, despre iubire, despre omor, despre inteligență, despre mediocritate, despre spiritualitate, despre religie, despre socialism și totalitarism, despre tăcere, despre frică, despre matematică… e un neant cu miros de kubanskaia.

125 de km până la Petușki. 125 de grame de votcă. 2 ore și jumătate. Niciun pic de regularitate. Graficele individuale lipite de geamurile trenului. Nu poți găsi algoritmul sufletului, nu poți oricâtă votcă ai bea. Și pe măsură ce scad gramele și ești convins că te apropii de locul unde păsărelele cântă, iar iasomia nu se scutură nici iarna, nici vara, realizezi că ești singur în capătul vagonului, că drumul tău e înapoi, că starea de trezie înseamnă anularea infiniturilor (+∞, -∞), adică vidul (Ø): ”nu cred că vreunul dintre voi a mai purtat în el uruiala asta amară”

Tot  spiritul nostru naționalist e dus pe apa sâmbetei! Nu mai există conceptul de neam, de patriotism, noile generații fug din lașitate, în loc să rămână și să lupte!

Vă dau un exemplu – Sinaia. Sinaia e praf. E plină de case părăsite, scoase la vânzare sau de închiriat, o stațiune întreagă ce se îngroapă singură. Nu va mai fi niciodată Sinaia aceea despre care citim… Carmen Sylva, Eminescu, Alecsandri, Yehudi Menuhin, Enescu etc. E și normal să nu mai fie, dar nu e normal, în schimb, ca locul acela să fie unul de veci pentru timpuri apuse.  Lumea a început să ocolească Sinaia și îi înțeleg – prețuri mari, locuri distruse…

Câte acțiuni nu s-ar putea face acolo, de renaștere a locului. Nu e singurul loc din România în paragină, sunt multe de acest gen și sper ca noi să ne trezim și să facem ceva. În alte părți s-a putut face asta. La noi de ce nu? Veți spune că așa suntem noi, românii. Greșit! Din start ați plecat cu o prejudecată tipică, care are nevoie de împrospătare. Dați puțin cu sare acolo unde doare mai tare și vor sări din tronurile lor și li se vor aprinde ochii!

Vă zic: e mare păcat că nepoții noștri vor afla despre asemenea locuri doar din povești și din poze.  Cei care nu ați ajuns încă acolo – e timpul pentru că nu mai aveți mult timp la dispoziție până se va dărâma totul și vor rămâne doar liniile ferate și râul.

Cât despre Castelul Peleș - RUȘINE! Cred că ăsta e cel mai potrivit cuvânt pentru starea actuală. Fraților se dărâmă!!! La propriu. Iar vinovații principali, cred eu, sunt angajații și angajatorii (adică ministerul). Răspunsul lor la tot este – așa și? ce-mi pasă mie? pe mine și-așa mă plătesc puțin; dacă ei nu fac nimic, asta e etc. Ei (adică ministerul) nu vor băga niciodată bani în castel pentru că nu e al lor (e al casei regale), așa că de ce să miște ei vreun deget pentru recondiționarea patrimoniului național.

Nu am încheiat încă acest subiect. Eu sper că într-un fel sau altul vom reuși învierea locului, măcar pentru atragerea investitorilor, să lăsăm ministerul să se lăfăie în toți banii care merg din vizitele turiștilor la Peleș și Pelișor.

Aceeași situație apare și în cazul Casinoului, care nu mai este în funcțiune, ci doar pentru diverse manifestări – conferințe, simpozioane, congrese, mai știu eu ce…  

Eu zic că se pot schimba multe, dacă avem puțin curaj, mândrie și patriotism.

 Ușile nu trebuie să rămână închise…

dacă ajungi să conduci beat și vezi un polițist, dă-te jos din mașină și împinge vehiculul până treci de el…

(după caz real)

fumul de țigară suflat de alții direct în față, cearta părinților mei, bătăile în general, cruzimea, ignoranța, zgârcenia, parfumurile cumpărate în rate, numerele de înmatriculare, oamenii care discută despre politică, politețea superficială, secretarele comuniste, guma de mestecat, fasolea bătută, bărbații care poartă cămăși cu gulerul ridicat, testele de inteligență și de personalitate, medicamentele, consilierii psihologi din școli, lansările de carte cu oameni trecuți de 70 de ani, clișeele, stereotipurile, discriminarea de toate tipurile, vorbitul mult și-n pungă, lip gloss-ul, curățenia, condusul iarna, vama, americanizarea, revelionul, poluarea (și pe bună dreptate că la noi când plouă se fac clăbuci la gurile canalelor), nestea/lipton/ice tea, țigările de foi, țigările cu arome diverse (gen vanilie, cireșe), țigările slims, rujurile cu miros de babă etc.

p.s. nu avem copyright pe poza, am luat-o si eu de pe internet

Noi acoperim pământul cu valize goale.